MiG-21 RFMM

MiG-21 RFMM

 

 

Prototipul Ye-7M, precursorul variantei PFM – denumită RFMM la noi în ţară, acronim ce desemna îmbunătăţirile aduse acestei variante faţă de varianta PF, adică „Radar, Forţaj, Motor, Modernizat” – a faimosului avion supersonic de vânătoare MiG-21 de fabricaţie sovietică, a decolat în primul său zbor la începutul anului 1963, pentru ca anul următor să fie acceptat pentru producţie în serie şi introducere în serviciul operativ al Aviaţiei Militare Sovietice (VVS), precum şi al aliaţilor săi tradiţionali.

 

 

1. PREZENTARE GENERALĂ

 

MiG-ul 21 RFMM (Izdelie 94A) este un avion supersonic de vânătoare-interceptare de front, cu simplă comandă, ce poate îndeplini şi misiuni de vânătoare-bombardament. Este destinat operaţiunilor executate vizual şi instrumental, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, în toate condiţiile meteorologice, şi poate executa misiuni într-o gamă largă de înălţimi şi viteze. De asemenea, poate executa întreaga gamă a figurilor acrobatice, păstrând o eficacitate bună a suprafeţelor de comandă.

Din punct de vedere constructiv, prezintă un anumit număr de particularităţi, şi anume aripă triunghiulară (delta), prevăzută cu dispozitive de hipersustentaţie (volet de bord de fugă cu ax deplasabil) şi de întârziere a desprinderii stratului limită (ASL), derivă cu suprafaţă mare şi stabilizator comandat (integral mobil), fuselaj cu alungire mare (în care sunt amplasate majoritatea echipamentelor, motorul, combustibilul şi postul de pilotaj), dispozitiv de admisie de tip axial simetric (dotat cu un con de transformare a undelor de şoc reglabil), sistem de comenzi prevăzut cu pilot automat tip KAP-2 (cu canal de ruliu) şi dispozitiv de reglare automată a comenzii longitudinale tip ARU-3V, scaun de catapultare tip KM-1 şi paraşută de frânare.

 

 

2. DESCRIERE TEHNICĂ

 

2.1 – CELULA

 

Construcţia avionului MiG-21 RFMM este în întregime metalică, înglobând în mare parte duraluminiu (tip D-16), dar şi aliaje de aluminiu (tip V-95-T şi VM-65-1) şi magneziu, precum şi oţel înalt aliat (tip 30HGSA şi 30HGSMA), folosit în construcţia ansamblurilor puternic solicitate. Carenajele antenelor radio şi conul ce acoperă antena radarului de bord sunt realizate din fibră de sticlă şi sunt vopsite în culoarea verde. 

 

2.1.1 – FUSELAJUL este de tip semimonococă, de construcţie clasică, integral metalică, având în compunere cadre, lonjeroane, lise şi înveliş de grosime diferită (între 1,2–3,5 milimetri). Este împărţit în trei secţiuni (reductibile la numai două), şi anume fuselajul anterior, fuselajul central şi fuselajul posterior (demontabil), primele două secţiuni făcând corp comun. Cadrele de rezistenţă ale fuselajului sunt C1, C3, C6, C11, C13, C16, C20, C22, C25, C28, C28A, C34, C35A şi C36.

Fuselajul anterior se întinde între cadrele C1 şi C14 şi conţine următoarele elemente principale:

– priza de admisie inelară, având un diametru de 87 centimetri; canalul de aer se ramifică în două canale semieliptice, care se reunesc în zona cadrului C16,

– conul de transformare a undelor de şoc (con axial mobil), cu o cursă reglabilă prin intermediul sistemului UVD-2M, sistem destinat comenzii automate a conului dispozitivului de admisie în funcţie de regimul de lucru al motorului turboreactor, pentru obţinerea unei tracţiuni maxime eficace a motorului şi pentru asigurarea unei funcţionări stabile a lui în toate regimurile de zbor; deoarece în timpul zborului avionul MiG-21 RFMM are un anumit unghi de incidenţă, axa conului este înclinată cu 3° către în jos,

– radarul de interceptare şi control al focului RP-21M (TsD-30TP sau Izdelie 830M), instalat în interiorul conului,

– tubul Pitot tip PVD-7 (1,57 metri lungime) dispus deasupra prizei de admisie inelare (locul de fixare este între cadrul C3 şi C4), pe axa de simetrie a avionului,

– o priză de admisie dorsală, poziţionată imediat în spatele carenajului tubului Pitot PVD-7 şi destinată răcirii blocului radarului RP-21M,

– un tub Pitot de rezervă, de tip TP-156M, este dispus dreapta-sus, între cadrele C3 şi C4,

– compartimentul echipamentelor radioelectronice, plasat în faţa cabinei, între cadrele C3 şi C6, protejat de un capac de vizitare de mari dimensiuni prins în turnicheţi, compartiment ce conţine electronica aparatelor de bord, a staţiei radio, etc.,

– jamba anterioară orientabilă cu nişa ei de escamotare şi cele două trape, dispusă între cadrele C3 şi C6,

– antena (metalică) cu trei elemente din completul aparatului de interogare-răspuns din sistemul de recunoaştere prin radiolocaţie SRZO-2 (pentru gama III), dispusă ventral (în zona cadrului C7) şi destinată emisferei anterioare,

– doi voleţi antipompaj cu comandă automată de formă rectangulară, cu acţionare spre exterior, dispozitive conectate la sistemul de control al conului, plasate stânga-dreapta în părţile laterale ale fuselajului anterior, în zona cadrelor C2 şi C3, destinate reglării curgerii fluxului în interiorul canalului de aer şi prevenirii apariţiei fenomenului de pompaj al compresorului,

– doi voleţi de admisie suplimentară, plasaţi stânga-dreapta în lateralele fuselajului anterior în faţa carenajelor de încastrare ale aripilor, între cadrele C9 şi C11, voleţi ce funcţionează pe principiul diferenţei dintre presiunea din interiorul canalului de aer şi presiunea din exterior, fiind destinaţi admisiei suplimentare de aer în motor la decolare,

– două frâne aerodinamice anterioare, montate ventral stânga-dreapta între cadrele C11 şi C13 (ataşate de C11), acţionate prin verine hidraulice şi având un unghi de bracare maxim de 25°,

– cabina presurizată (etanşeizată termic şi acustic cu vată de sticlă) cu postul de pilotaj se află dispusă între cadrele C6 şi C11 şi este dotată cu scaun de catapultare tip KM-1 şi o cupolă articulată lateral-dreapta (cu deschidere manuală), fiind plasată deasupra fuselajului anterior, fapt ce asigură o bună vizibilitate periferică; în scopul asigurării posibilităţii de observare vizuală a emisferei posterioare a avionului, cupola este dotată cu un periscop tip TS-27 AMŞ,

– compartimentul ermetic al acumulatorilor de bord, dispus sub podeaua cabinei şi separat de aceasta printr-un perete orizontal,

– rezervoare de combustibil (vezi mai jos).

Trebuie menţionat faptul că numărul de înmatriculare al fiecărui aparat de zbor de tip MiG-21 RFMM este inscripţionat pe lateralele fuselajului anterior cu vopsea roşie la care se adaugă un chenar alb, fiecare cifră având aproximativ 51 centimetri înălţime şi 8-9 centimetri lăţime. Fuselajul anterior este singurul loc pe care se inscripţionează la vedere numărul de înmatriculare.

Fuselajul central se întinde între cadrele C14 şi C28 şi conţine următoarele elemente principale:

– şapte rezervoare centrale de combustibil ce înconjoară canalizaţia de aer a motorului, dispuse între cadrele C13 şi C28, lucrările de inspecţie şi întreţinere a lor executându-se prin îndepărtarea unor panouri de acces prinse în şuruburi,  

– un compartiment situat în spatele cabinei, compartiment neetanş în care sunt dispuse o serie de conducte şi agregate ale instalaţiei de combustibil, blocuri radio şi comenzile stabilizatorului şi direcţiei; acest compartiment este acoperit de un carenaj demontabil, prins în şuruburi,

– o coamă dorsală, ce adăposteşte un rezervor de combustibil (nr. 7), tije de comandă, cabluri electrice şi conducte ale instalaţiei de combustibil şi ale celei electrice, coamă ce uneşte compartimentul echipamentelor electronice din spatele cupolei de baza ampenajului vertical,

– o antenă omnidirecţională tip sabie, de mari dimensiuni, poziţionată dorsal, la mijlocul fuselajului central, şi destinată comunicaţiilor radio în VHF,

– o frână aerodinamică posterioară ventrală cu suprafaţă perforată, acţionată hidraulic şi dispusă între cadrele C22 şi C25, având un unghi de bracare de 40°,

– grinda de acroşare armament ventrală, dispusă în montaj demontabil între cadrele C16 şi C22 şi destinată atât acroşării unui rezervor suplimentar de combustibil tip PTB-490 (490 litri), cât şi unui tun jumelat în gondolă (tip GP-9),

– nişele de escamotare a roţilor trenului de aterizare principal, nişe poziţionate între cadrele C16 şi C20 şi dotate cu două trape de mari dimensiuni acţionate prin verine hidraulice,

– grinda de fixare a motorului turboreactor este dispusă în partea superioară a fuselajului central, între cadrele C22 şi C28, cu locaşul pentru pivot în dreptul cadrului C25,

– motorul turboreactor Tumanskii R11F2S-300 şi nişa lui, dispus între cadrele C22 şi C28, cu interiorul placat cu panouri parafoc din oţel inoxidabil cu conţinut ridicat de carbon.

Pe cadrul C28 al fuselajului central sunt dispuse 21 bolţuri pentru montarea fuselajului posterior, dintre care 18 de rezistenţă (cu filet) şi trei de ghidaj.

Totodată, fuselajul central asigură fixarea aripilor delta ce se montează în partea mediană a lui, realizând joncţiunea cu conductele de combustibil şi comenzile eleroanelor, fixarea aripilor realizându-se prin intermediul unui număr de opt bolţuri din oţel de înaltă rezistenţă tip 30HGSNA, unul orizontal (de 16 milimetri diametru) şi şapte verticale (unul de 8 milimetri, unul de 12 milimetri, unul de 18 milimetri, două de 22 milimetri şi două de 30 milimetri), zona încastrării aripilor cu fuselajul fiind protejată printr-un carenaj prins în şuruburi. Punctele de fixare prin bolţuri sunt localizate la cadrele C13, C16, C22, C25 şi C28.

Fuselajul posterior se întinde între cadrele C28A şi C40 şi conţine următoarele elemente principale:

– antena staţiei MRP-56P (dispusă dreapta-jos, între cadrele C30 şi C31),

– un compatiment izolat termic, dispus în partea superioară între cadrele C31 şi C34, compartiment în care sunt montaţi hidroacumulatori cilindrici, robineţi electrohidraulici, pompa hidraulică de avarie şi supape pneumatice,

– contraderiva ventrală (înălţime maximă 35 centimetri, lungime de 3,5 metri şi suprafaţă de 0,8 m2), montată în planul de simetrie a avionului între cadrele C28A şi C40, având jumătatea anterioară a ei – în sensul de zbor – realizată din material radiotransparent (soluţie contructivă aleasă pentru a nu împiedica recepţia antenei receptorului de semnal al balizei MRP-56P atunci când avionul se află în viraj) vopsit în culoarea verde, porţiunea anterioară a ei conţinând antena sistemului ARL-S Lazur şi antena omnidirecţională a radiocompasului ARK-10,

– între cadrele C29 şi C34, în interiorul fuselajului posterior este montată carcasa motorului, cu rol de protecţie termică în zona temperaturilor înalte; carcasa motorului este demontabilă şi este confecţionată din tablă gofrată de oţel inoxidabil,

– tubul prelungitor al motorului turboreactor, cu camera de postcombustie, cameră ce se fixează lângă cadrul C36 prin sisteme axiale ce permit dilatarea axială,

– voleţii ajutajului reactiv cu secţiune reglabilă,

– inelul de acţionare a voleţilor ajutajului reactiv.

– între cadrele C34 şi C36, se găsesc dispuse pe suprafaţa fuselajului posterior trei prize aerodinamice pentru răcirea inelului ajutajului reglabil, 

– un carenaj terminat demontabil (prins în şuruburi), confecţionat din oţel refractar.

În cadrul C28A al fuselajului posterior sunt practicate 21 orificii în care pătrund cele 21 bolţuri existente pe fuselajul central. În cadrul operaţiei de montare, 18 dintre cele 21 de bolţuri vor fi prinse în piuliţe.

Pe fuselajul posterior se montează ampenajele (orizontal şi vertical) şi containerul (gondola) paraşutei de frânare tip PT-5759-58 (PT-21UT). Paraşuta de frânare are un diametru în sarcină de 16 m2, containerul ei fiind plasat la baza derivei, având o formă tubulară şi dispunând de un carenaj terminal de forma unui cleşte de crab (practic, două trape – denumite uzual „petale – acţionate pneumatic, la deschiderea cărora paraşuta este ejectată în curentul de aer).

Fuselajul posterior este demontabil, această operaţie executându-se prin fixarea lui pe un suport mobil dotat cu patru roţi, ce intră în sarcină (preia greutatea fuselajului posterior) şi culisează spre înapoi după ce sunt demontate piuliţele dintre fuselajul posterior şi cel principal, legăturile electrice (cuplele) conţinute în coama dorsală şi rola camerei de forţaj, expunând astfel motorul şi tubul prelungitor ataşat la el. Demontarea fuselajului posterior este necesară pentru activităţile de reparare sau înlocuire a motorului turboreactor Tumanskii R11F2S-300.

De asemenea, în perioada de dinainte de 1985, însemnul distinctiv de ţară al României (steaua roşie cu un chenar alb, ce are două cercuri concentrice în mijloc, unul galben, iar ultimul albastru) era vopsit stânga-dreapta pe lateralele fuselajului posterior, în faţa stabilizatorului comandat. După 1985, când steaua a fost înlocuită de cocarda tricoloră, s-a renunţat la poziţionarea ei pe lateralele fuselajului posterior.

 

2.1.2 – ARIPILE sunt triunghiulare (delta), au un profil simetric foarte subţire, sunt poziţionate median, montate în lateralele fuselajului principal, având unghiul de săgeată la bordul de atac de 57° şi bordul de fugă orientat la 90° faţă de axa longitudinală a avionului, unghiul diedru de –2° şi unghiul de calare de 0°. Coarda maximă de la baza aripii este de 5,97 metri, iar la vârful aripii de 0,462 metri.

Aripile găzduiesc câte două rezervoare integrate de combustibil fiecare (capacitatea totală a celor patru rezervoare este de 580 litri), butelii de aer din compunerea instalaţiei pneumatice şi butelii de oxigen, nişele jambelor principale şi hidraulica de escamotare a lor, flapsurile acţionate hidraulic şi având două poziţii de scoatere, bracându-se (în sensul fileurilor de aer) la decolare la unghiul de 25° şi la aterizare pe 45°, canalizaţia de aer a sistemului de suflare a stratului limită pe flaps (ASL), precum şi cele două eleroane cu compensare axială, ce au un unghi maxim de bracare (perpendicular pe axa de rotaţie) de ±20°, eleronul din stânga posedând o lamelă de compensare cu efect de trimer la bordul de fugă (asigură centrajul avionului în momentul lansării de acroşaje).

La intradosul aripilor sunt montate cele două faruri escamotabile de rulaj-aterizare tip MPRF-1A, antenele radioaltimetrului RV-UM (una pentru emisie, sub aripa stângă, şi una pentru recepţie, sub aripa dreaptă), două antene circulare din material radiotransparent (fibră de sticlă vopsită în culoarea verde) din completul aparatului de interogare-răspuns din sistemul de recunoaştere prin radiolocaţie SRZO-2 (pentru gama II), destinate recepţiei/emisiei din/către emisfera inferioară, şi câte-o grindă de armament demontabilă tip BD3-60-21U.

La extradosul aripilor, avionul MiG-21 RFMM este prevăzut cu câte un cuţit aerodinamic pentru reglarea curgerii stratului limită (eficientizare eleron), în timp ce pe bordul de atac se găsesc montate lămpile de poziţie tip BANO-45 (roşu – stânga, verde – dreapta), două antene din completul aparatului de răspuns din sistemul de recunoaştere prin radiolocaţie SRZO-2 (pentru gama I), destinate emisferei frontale (pastile dielectrice de culoare albă integrate unui carenaj metalic vopsit în culoarea verde), şi două antene din fibră de sticlă tip DDV-3 ale staţiei de răspuns activ SOD-57M, destinate, de asemenea, emisferei frontale (vopsite în culoarea verde şi dispuse între capătul de plan şi lampa de poziţie).

În plus, însemnul distinctiv de ţară al României (înainte de 1985 – steaua roşie cu un chenar alb, ce are două cercuri concentrice în mijloc, unul galben şi ultimul albastru, iar după 1985 – cocarda tricoloră) este vopsit pe intradosul şi extradosul fiecărei aripi.

 

2.1.3 – AMPENAJUL ORIZONTAL este de tip stabilizator comandat, poziţionat median la fuselajul posterior, montajul executându-se prin intermediul a patru bolţuri pe câte un ax de rotaţie ataşat cadrului C38 al fuselajului posterior, cele două axe aflându-se la un unghi de săgeată de 56°.

Constructiv, stabilizatorul comandat este compus dintr-o grindă de rezistenţă, lise, nervuri şi înveliş rezistent. Inserţia de la bordul de fugă are rol de compensare. Este dotat cu o contragreutate antiflutter la extremităţi, în partea inferioară a structurii de susţinere a contragreutăţii fiind practicat un orificiu de scurgere a condensului, în timp ce în bordul de fugă al ei se găseşte montat un eclator pentru descărcare electrostatică.

Unghiul maxim de bracare al stabilizatorului comandat este de +7°30’ şi –16°30’.

 

2.1.4 – AMPENAJUL VERTICAL este montat la fuselajul posterior prin intermediul a trei bolţuri, fiind alcătuit din derivă şi direcţie.

Deriva are înălţimea de 1,91 metri (măsurată de la încastrarea cu fuselajul), suprafaţa de 5,32 m2, coarda aerodinamică medie (CAM) de 3,137 metri, unghiul de săgeată la ¼ din CAM de 61,27° şi grosimea medie relativă în sensul fileurilor de aer de 4,4%.

În partea de jos a ei şi în zona încastrării cu fuselajul posterior (înainte de gondola paraşutei de frânare), deriva adăposteşte amplificatorul hidraulic BU-51MS al stabilizatorului comandat, caseta RAU-107 din alcătuirea pilotului automat KAP-2, pompa hidraulică de avarie NP-27T, precum şi elemente din compunerea sistemului automat ARU-3V.

În jumătatea superioară, deriva adăposteşte o antenă de tip ORD-2 din completul staţiei de răspuns activ SOD-57M, în montaj vertical stânga-dreapta, integrată în învelişul derivei (carenaj radiotransparent îngust din fibră de sticlă), un transmiţător cu inducţie ID-2 (dispus în derivă sub antena ORD-2, acoperit de un carenaj metalic semieliptic localizat între nervurile N10 şi N11) din completul KSI, în timp ce pe suprafaţa carenajului superior este montată o antenă (metalică) cu trei elemente (pentru gama III) şi câte o antenă (gama I) în montaj stânga-dreapta (pastile dielectrice de culoare albă integrate unui carenaj metalic vopsit în culoarea verde), toate destinate recepţiei/emisiei din/în emisfera posterioară şi aflate în completul aparatului de interogare-răspuns din sistemul de recunoaştere prin radiolocaţie SRZO-2. În compunerea derivei mai întâlnim şi o antenă tip DDV-3 din compunerea staţiei de răspuns activ SOD-57M destinată emisferei posterioare (carenaj dielectric conic de culoare verde), un eclator pentru descărcare electrostatică şi o lampă de poziţie de culoare albă tip HS-39, toate cele trei elemente fiind dispuse pe bordul de fugă, în montaj pe suprafaţa carenajului terminal.

Direcţia este acţionată de către pilot prin intermediul palonierelor şi are un unghi de bracare de ±25° stânga-dreapta faţă de axa de simetrie a avionului.

Însemnul distinctiv de ţară al României (înainte de 1985 – steaua roşie cu un chenar alb, ce are două cercuri concentrice în mijloc, unul galben şi ultimul albastru, iar după 1985 – cocarda tricoloră) este vopsit pe lateralele derivei.

 

2.1.5 – TRENUL DE ATERIZARE este de tip triciclu, escamotabil în zbor, dotat cu câte-o singură roată per jambă şi sistem pneumatic de frânare, retractabil hidraulic în fuselaj şi aripi, având un ecartament de 2,790 metri şi un ampatament de 4,710 metri. Presiunea în sistemul de frânare este de 19,4 kgf/cm2, toate cele trei jambe înglobând în construcţie amortizoare oleopneumatice pe bază de azot pentru absorbţia şocurilor aterizării şi rulajului la sol, amortizoare ce utilizează lichid hidraulic AMG-10.

Jambele principale sunt ataşate aripilor delta, sunt dotate cu frâne pneumatice cu discuri şi au un ecartament mare, fapt ce asigură stabilitate în rulaj, dispunând de un mecanism de răsucire (alcătuit dintr-un sistem de tije, balansiere şi traverse) a roţilor de dimensiuni 800 x 200 milimetri (tip KT-92A/B), roţi ce se escamotează în poziţie verticală în nişe special carenate în fuselajul central, în timp ce jambele dotate cu carenaje fixe (denumite uzual „pantaloni”) se escamotează în locaşuri din aripi. Presiunea în camerele roţilor principale este de 7,5+0,5 kgf/cm2.

Jamba anterioară este ataşată cadrului C6 al fuselajului anterior, este dotată cu mecanism de orientare în rulajul la sol şi dispune de o singură roată tip KT-102, de dimensiuni 500 x 180 milimetri, montată pe un ax în interiorul unei furci, escamotându-se spre înainte (contra sensului de zbor), în interiorul nişei din fuselajul anterior. Jamba anterioară este prevăzută cu un amortizor de oscilaţii (atenuează autooscilaţiile) şi frâne pneumatice de tip cameră, în timp ce presiunea în camera roţii de bot este de 7+0,5 kgf/cm2.

Toate cele trei roţi sunt prevăzute cu un sistem de defrânare automată pentru preîntâmpinarea patinării. Poziţiile celor trei jambe sunt comunicate echipajului prin intermediul unor indicatoare luminoase dispuse pe tabloul de bord, în zona levierului de comandă a trenului de aterizare – tabloul PPS-2MK (lămpi roşii – tren escamotat, lămpi verzi – tren scos). În plus, pentru operaţiunile de zbor nocturne, fiecare jambă dispune de câte-un indicator luminos (lampă de culoare albă tip HS-39).  

 

2.1.6 – SISTEMUL DE COMENZI al avionului MiG-21 RFMM este unul hidraulic clasic (tije şi balansiere), compus din comanda stabilizatorului, a eleroanelor, a direcţiei şi a frânelor aerodinamice.

Controlul zborului în jurul axei transversale (axa de tangaj) este realizat prin intermediul slabilizatorului integral mobil (stabilizator comandat), bracat la tragerea, respectiv împingerea, manşei de către pilot, fiind acţionat prin intermediul unui sistem de tije şi balansiere rigide şi al unui amplificator hidraulic cu două camere tip BU-51MS. În lanţul de comandă al stabilizatoarelor comandate se află cuplat un dispozitiv automat de tipul ARU-3V, sistem ce reglează automat efortul la manşă şi permite ca pilotarea avionului să aibă acelaşi caracter la regimuri de zbor diferite, în timp ce acţionarea trimerului se realizează prin apăsarea unui comutator de comandă cu două poziţii de pe manşă. 

Controlul zborului în jurul axei longitudinale (axa de ruliu) este realizat prin intermediul celor două eleroane cu compensare axială, dispuse în structura aripilor, către capetele lor. Eleroanele sunt comandate printr-un sistem cinematic rigid, alcătuit din tije şi balansiere, bracarea lor executându-se (prin acţionarea laterală a manşei) prin intermediul unor amplificatoare hidraulice cu o singură cameră tip BU-45A.

În sistemul de comandă al eleroanelor este cuplat un pilot automat monocanal (de înclinare) tip KAP-2, destinat creşterii siguranţei zborului în special noaptea şi în condiţii meteorologice grele, pilot automat ce are două moduri de lucru: regim de amortizare şi regim de stabilizare.

În regimul de amortizare, KAP-2 atenuează oscilaţiile transversale ale avionului, indiferent de acţiunile pilotului, reacţionând la viteza unghiulară a avionului în înclinare, atât la înclinarea imprimată de pilot, cât şi la trecerea avionului de la o înclinare la alta, în timp ce în regimul de stabilizare, KAP-2 asigură zborul avionului fără înclinare, readucerea avionului la unghiul de înclinare nul (la orizontală) din orice poziţie de înclinare iniţială, precum şi comandă avionul în înclinare în limitele unghiurilor de aproximativ ±35° după poziţia manşei, ceea ce corespunde unei curse a manşei de 50-70 milimetri stânga-dreapta faţă de poziţia neutră a ei în sens transversal.

Controlul zborului în jurul axei verticale (axa de giraţie) este realizat prin intermediul unei suprafeţe de comandă mobile (în jurul axei de giraţie) ataşate derivei – direcţia. Direcţia este acţionată de către palonierul din cabina pilotului cu ajutorul unui sistem de tije rigide legate de direcţie, forţele aerodinamice care acţionează asupra direcţiei în zbor fiind preluate direct de către pilot.

În scopul reducerii vitezei de zbor în diferite regimuri, pe fuselaj sunt montate trei frâne aerodinamice, două laterale şi una inferioară (ventrală), frâne comandate electric de către pilot printr-un cursor de pe maneta de gaze (deplasare cursor spre înapoi – frânele sunt scose, deplasare spre înainte – frânele sunt escamotate) prin intermediul unor robineţi electrohidraulici de tip GA-184U. La acroşarea rezervorului suplimentar pe pilonul ventral, frâna aerodinamică inferioară se blochează, iar în cazul zborului fără acroşaj ventral, ea se poate braca la un unghi de 40°, în timp ce frânele aerodinamice laterale se pot braca la un unghi de 25°. În cele două poziţii extreme (scos şi escamotat), frânele aerodinamice sunt menţinute de lichidul hidraulic din instalaţia hidraulică principală.  

 

2.1.7 – SISTEMUL DE COMBUSTIBIL al avionului MiG-21 RFMM este alcătuit din şapte rezervoare integrate în fuselaj (şase elastice şi unul metalic – nr. 7) şi patru rezervoare integrate în aripi, totalizând 2770 litri (consumabili 2680) de petrol de aviaţie tip T-1 (GOST 4138-49) sau TS-1 (GOST 7149-54), plus un rezervor suplimentar tip PTB-490 (capacitate 490 litri), trei pompe electrice (montate în rezervoarele nr. 2, 3 şi 4), o canalizaţie de drenaj şi una de presiune (utilizează aer captat de la compresor), o canalizaţie de comandă (asigură consumul fără afectarea centrajului avionului) şi un sistem de control al cantităţii şi al consumului de combustibil.

Găzduite în compartimente metalice integrate în structura fuselajului, cele şase rezervoare elastice sunt alcătuite dintr-un material compus din două straturi, un cauciuc rezistent la acţiunea corozivă a kerosenului la interior, gros de 0,5 milimetri, şi o pânză cauciucată de 1,1 – 29,5 milimetri grosime la exterior.

Combustibilul este distribuit în cele 11 rezervoare astfel:

– 60 litri în rezervorul din fuselaj nr. 1 (dispus între cadrele C11 şi C13), consumabili integral,

– 930 litri în rezervorul din fuselaj nr. 2 (dispus între cadrele C13 şi C16), consumabili integral,

– 335 litri în rezervorul din fuselaj nr. 3 (compartimentul superior şi inferior), dispus între cadrele C16 şi C20 (consumabili integral),

– 175 litri în rezervorul din fuselaj nr. 4 (dispus între cadrele C20 şi C22), consumabili integral,

– 270 litri în rezervorul din fuselaj nr. 5 (compartimentul din stânga şi cel din dreapta), dispus între cadrele C22 şi C25 (245 litri consumabili),

– 250 litri în rezervorul din fuselaj nr. 6 (compartimentul din stânga şi cel din dreapta), dispus între cadrele C25 şi C28 (185 litri consumabili),

– 170 litri în rezervorul complementar metalic nr. 7 (dispus într-un carenaj deasupra fuselajului), consumabili integral,

– câte 180 litri în fiecare dintre cele două rezervoare integrate în partea din faţă a aripilor (consumabili integral) şi

– câte 110 litri în fiecare dintre cele două rezervoare integrate din partea din spate a lor (consumabili integral).

Rezervoarele din aripi sunt conectate la rezervorul din fuselaj nr. 2, în timp ce rezervorul din fuselaj nr. 3 este rezervorul de consum. Rezervoarele din fuselaj sunt presurizate la o presiune de 0,21 – 0,23 kgf/cm2, în timp cele rezervoarele integrate în aripi la o valoare de 0,39 – 0,43 kgf/cm2. În plus, pe lângă combustibilul transportat în aripi şi fuselaj, este posibilă acroşarea unui rezervor suplimentar (largabil) tip PTB-490 pe pilonul ventral, rezervor de 490 litri de kerosen ce cântăreşte gol 70 kilograme şi încărcat 470 kilograme şi este presurizat la o presiune de 0,81 – 0,83 kgf/cm2. Astfel, cantitatea totală de combustibil consumabil (inclusiv rezervorul suplimentar) se ridică la 3170 litri.

Alimentarea cu combustibil a rezervoarelor din fuselaj şi aripi este gravitaţională, executându-se printr-un buşon plasat dorsal, în dreptul rezervorului complementar metalic nr. 7, în timp ce rezervorul suplimentar este alimentat printr-un buşon separat. Pentru golirea combustibilului din fuselaj, în zona cadrului C28 este localizată o supapă de purjare, iar pentru rezervoarele din aripi există supape localizate la intradosul aripilor.

 

2.1.8 – INSTALAŢIA HIDRAULICĂ este compusă din două reţele independente, dotate fiecare cu câte-o pompă hidraulică tip NP-34-1T. Ambele pompe hidraulice rotative cu debit variabil dispun de propriul acumulator hidraulic (presiune maximă 50 kgf/cm2), fiind capabile să livreze în instalaţie o presiune cuprinsă între 180 – 215-12 kgf/cm2.

Instalaţia hidraulică principală acţionează trenul de aterizare, frânele aerodinamice, flapsurile, conul mobil al prizei inelare de aer şi cei doi voleţi antipompaj ataşaţi lui, ajutajul reactiv reglabil al motorului turboreactor şi pilotul automat KAP-2 (blocarea în funcţie de presiune). Tot ea deserveşte şi una dintre cele două camere de presiune ale amplificatorului hidraulic BU-51M al stabilizatoarelor comandate, jucând rolul de rezervă pentru verinii de acţionare a eleroanelor, reglând curgerea aerului pentru răcirea elementelor staţiei radio şi executând frânarea automată a roţilor în timpul secvenţei de escamotare a trenului de aterizare.

Instalaţia hidraulică de amplificare are drept rol principal operarea celor două amplificatoare hidraulice BU-45A ale eleroanelor şi pilotul automat KAP-2 (blocarea în funcţie de presiune), precum şi deservirea celeilalte camere de presiune a amplificatorului hidraulic al stabilizatoarelor comandate, incintă ce, de fapt, este deservită de ambele reţele, astfel că, în cazul unei defectări a reţelei principale, stabilizatoarele comandate rămân operaţionale, dar funcţionează numai la jumătate din performanţe. 

Instalaţia hidraulică utilizează lichid hidraulic tip AMG-10 (GOST 6794-53) în cantitate totală de 36 litri (în cele două reţele + în rezervor), conţinut într-un rezervor împărţit printr-un perete vertical în două secţiuni inegale, una conţinând 10,5 litri (pentru reţeaua hidraulică principală), iar cealaltă 8 litri (pentru reţeaua de amplificare), rezervor presurizat la o presiune de 1,7 – 2,3 kgf/cm2. Rezervorul hidraulic, împreună cu ansamblul valvelor, este localizat în fuselaj, între cadrele C31 şi C34, într-un compartiment izolat termic.

 

2.1.9 – INSTALAŢIA PNEUMATICĂ de bord este alcătuită din două reţele pneumatice separate, şi anume o reţea principală şi una de intervenţie. Ca sursă de energie, ambele reţele folosesc aer comprimat, care trebuie să fie curat, uscat şi cu punctul de rouă la maxim –35° C.

Reţeaua pneumatică principală comandă frânele roţilor trenului de aterizare, robinetul de combustibil, deschiderea, etanşeizarea, largarea cupolei şi deschiderea lacătului de reţinere temporară a cupolei la largare, deschiderea trapelor paraşutei de frânare şi largarea ei, sistemul antigivraj al cupolei cabinei, supapele pneumatice de răcire a compartimentelor etanşe din partea anterioară a fuselajului şi răcirea staţiei radio RSIU-5V. Capacitatea buteliilor de aer din compunerea reţelei pneumatice principale este de 12,86 litri.

Reţeaua pneumatică de intervenţie (de avarie) este utilizată în cazul scăderii presiunii din reţeaua pneumatică principală pentru scoaterea trenului de aterizare şi pentru frânarea roţilor jambelor principale ale trenului de aterizare. Capacitatea buteliilor de aer din compunerea reţelei pneumatice de intervenţie este de 2,6 litri.

Presiunea din ambele reţele (principală şi de avarie) este cuprinsă între 110 – 130 kgf/cm2, presiunea maximă de frânare a roţii anterioare este de 15–2 kgf/cm2, presiunea maximă de frânare a roţilor principale este de 19+1 kgf/cm2, iar presiunea maximă la frânarea cu avarie este 17,5±0,5 kgf/cm2.

Aerul comprimat necesar reţelei pneumatice principale este stocat într-o butelie cilindrică de 4,4 litri, două butelii sferice de 2 litri fiecare şi două butelii de 2,2 litri fiecare (dispuse în jambele principale ale trenului de aterizare). Reţeaua pneumatică de intervenţie este alimentată de către două butelii sferice cu o capacitate de 1,3 litri fiecare.

Încărcarea cu aer comprimat a celor două reţele se execută de la sursele terestre (de aerodrom), prin intermediul unui ştuţ de încărcare comun, localizat pe cadrul C20, în nişa de escamotare a roţii jambei principale din dreapta.

 

 

2.2 – INSTALAŢIA DE FORŢĂ

 

Instalaţia de forţă a avionului MiG-21 RFMM este reprezentată de motorul turboreactor monoflux de tip Tumanskii R11F2S-300, având o tracţiune maximă de 3950 kgf în regim „MAXIMAL” şi 6175 kgf cu postcombustia cuplată (regim „FORŢAJ), este montat în fuselajul posterior, fuselaj demontabil pentru a permite lucrările de inspecţie şi întreţinere, precum şi de schimbare a motorului, atunci când situaţia o impune.

Pentru detalii, vezi R11F2S-300 (în curând).

 

 

2.3 – INSTALAŢII ELECTRICE, APARATE DE BORD  ŞI OXIGEN (IEABO)

 

2.3.1 – INSTALAŢIA ELECTRICĂ este alcătuită dintr-o instalaţie magistrală (cuprinde toate elementele până la nodul energetic), instalaţia principală (alimentează toţi consumatorii de pe avion) şi una secundară (acumulatorii de bord).

Reţeaua electrică de pe avion este de tip indus, selectivă şi diferenţiată. Este monofilară, atât pentru curent continuu (CC), cât şi pentru curent alternativ (CA) – fire pentru „+”, masa avionului pentru „–. Principala sursă de energie electrică de la bord este generatorul-demaror GSR-ST-12000VT, agregat ce lucrează în două regimuri: generator – alimentează toţi consumatorii, şi demaror – folosit la pornirea motorului turboreactor.

Reţeaua magistrală este porţiunea din reţea care asigură transmiterea energiei electrice de la sursă la nodul energetic, ea fiind alcătuită din patru şine de distribuţie. Principalul punct de comutare şi distribuţie a energiei electrice este nodul energetic de CC, situat în partea stângă a fuselajului anterior, între cadrele C11 şi C13, şi alcătuit din blocul de contactoare KM-50 şi KM-100, suportul de siguranţe SP, releul diferenţial minimal DMR-400T, blocul de contactoare TKE şi TKD, transformatorul de stabilizare TS-9MA, condensatori şi siguranţe cu inerţie.

Reţeaua electrică principală are un voltaj de 28,5 V CC asigurat de un generator-demaror de 12 kW tip GSR-ST-12000VT (montat pe motor), a cărui acţionare se execută prin intermediul unui mecanism cu clicheţi cu două rapoarte de transmiei (unul pentru funcţionare ca motor şi unul pentru funcţionare ca generator). În regim demaror, GSR lucrează în comun cu aparatura de reglaj şi pornire, iar în regim generator, pentru menţinerea stabilităţii tensiunii, pentru protejarea faţă de curenţii inverşi şi pentru realizarea unei funcţionări stabile, GSR lucrează în complet cu regulatorul de tensiune RUG-82, releul diferenţial minimal DMR-400T, transformatorul de stabilitate TS-9MA şi releul de supratensiune AZP-1MA.

Doi convertizori, tip PO-1500VT-3I şi PO-750A, asigură curent alternativ monofazat de 115 V/400 Hz, în timp ce alţi trei convertizori (tip PT-500Ţ, PT-125Ţ şi PAG-1F) asigură curent alternativ trifazat de 36 V/400 Hz. În plus, avionul MiG-21 RFMM dispune şi de un generator sincron de curent alternatic trifazat (cu excitaţie în curent continuu) tip SGO-8 de 115 V CA.

Reţeaua secundară asigură curentul necesar prin intermediul a două baterii de acumulatoare zinc-argint de 22 V CC/45 Ah de tip 15-SŢS-45 (15AZR-45), acumulatoare localizate în compartimentul de sub podeaua cabinei (între cadrele C7 şi C10), ce funcţionează în paralel cu generatorul de bord şi intră în funcţiune în cazul defectării lui. Ei sunt capabili să alimenteze un minim de consumatori pentru 15 minute.

Aceste surse asigură necesarul de curent electric pentru toţi consumatorii de la bord, în timp ce pentru pornire (unde există un consum foarte mare ce ameninţă să epuizeze acumulatorii) se utilizează o sursă de aerodrom, pentru care există un receptacol pe partea stângă a fuselajului, localizat în faţa încastrării aripii.

Pentru protecţia reţelei de bord împotriva creşterii accidentale a tensiunii, pe avion este montat un releu de supratensiune AZP-1MA, localizat în compartimentul de sub podeaua cabinei.

 

2.3.2 – SISTEMUL DE ALIMENTARE CU OXIGEN şi echipamentul de mare altitudine al avionului MiG-21 RFMM este reprezentat de completul KKO-3, compus din butelii de oxigen (localizate în locaşurile de escamotare din aripi ale trenului de aterizare principal), echipament reductor de presiune, mască de oxigen KO-3-M, aparat de respiraţie KP-34 (pentru utilizare în condiţii normale) şi KP-27M (pentru utilizare în condiţii de catapultare la mare altitudine), în timp ce pilotul este echipat cu costumul de compensare tip VKK-4 şi casca ermetică tip GŞ-4M, echipament ce-i asigură supravieţuirea în cazul unei catapultări la mare altitudine.

 

2.3.3 – APARATELE  ŞI ECHIPAMENTELE DE BORD cu care este dotat avionul MiG-21 RFMM – pe lângă aparatele de bord uzuale (altimetrul VDI-30K, vitezometrul KUSI-2500, machmetrul M-2,5, giroorizontul AGD-1, aparatul combinat DA-200, altimetrul de cabină UPVD-20, ceasul de bord ACIS-1M, litrometrul de consum RTS16A-4, termometrul gazelor la ieşire TVG-190 (TVG-11T), tahometru electric la distanţă ITE-2, manometrul elctric de ulei la distanţă DIM-8T, manometrul hidraulic EDMM-20, indicatorul poziţiei conului UPES-3, voltmetrul V-1, etc.) – sunt reprezentate de un radiocompas ARK-10 cu două antene de recepţie (o antenă-cadru – de directivitate – dispusă ventral, în faţa nişei jambei anterioare, şi una omnidirecţională, dispusă în inserţia din material radiotransparent a părţii anterioare a contraderivei), un radioaltimetru pentru înălţimi mici tip RV-UM cu două antene – una de emisie şi cealaltă pentru recepţia semnalului emis – amplasate pe intradosul aripilor, un sistem direcţional tip KSI, un receptor pentru semnalele radiobalizei tip MRP-56P (antena este localizată ventral, între cadrele C30 şi C31), o staţie de radioemisie-recepţie în bandă VHF tip RSIU-5V, a cărui antenă omnidirecţională tip sabie se află dispusă dorsal, la mijlocul fuselajului central, un sistem de recunoaştere (interogare-răspuns) prin radiolocaţie SRZO-2 cu cele opt antene din compunea aparatului său de răspuns, patru pentru gama I (câte una în bordul de atac al aripilor, destinate emisiei-recepţiei în emisfera frontală, şi două în montaj stânga-dreapta pe carenajul din vârful derivei, destinate emisferei posterioare), două pentru gama II (montate pe intradosul aripilor şi destinate emisie-recepţiei către/de la sol) şi două pentru gama III (una montată sub fuselajul frontal, destinată emisiei-recepţiei în emisfera frontală, şi una în vârful derivei, destinată emisferei posterioare), o staţie de răspuns activ tip SOD-57M ce lucrează în bandă decimetrică, cu cele patru antene din completul său, trei antene tip DDV-3cu două game (câte una pe fiecare bord de atac al aripilor, destinate emisiei-recepţiei în emisfera frontală, şi una în carenajul terminal al vârfului derivei, destintă emisferei posterioare) şi una de tip ORD-2 (în interiorul derivei, dispusă sub un carenaj radiotransparent din fibră de sticlă, montat vertical stânga-dreapta), etc.

 

 

2.4 – INSTALAŢII RADIO ŞI RADIOLOCAŢIE

 

2.4.1 – INSTALAŢIA RADIO a avionului cu simplă comandă MiG-21 RFMM este reprezentată de staţia radio RSIU-5V.

RSIU-5V este o staţie radio de emisie-recepţie pe unde ultrascurte destinată menţinerii legăturii radio bilaterale între avioanele de vânătoare şi staţiile terestre corespondente, precum şi între avioanele aflate în aer. Lucrează în gama frecvenţelor de lucru 150 – 100 MHz (unde metrice – 2–3 metri), având banda de frecvenţă împărţită în 601 canale de legătură stabilizate, dintre care 20 pot fi presetate de la sol. Distanţa menţinerii legăturii cu staţia terestră R-834 este de cel puţin 350 kilometri la înălţimea de zbor de 10000 metri şi minim 120 kilometri la 1000 metri, în timp ce distanţa menţinerii legăturii bilaterale între avioane este de minim 120 kilometri la înălţimea de zbor de peste 500 metri, iar înălţimea maximă la care poate lucra este de 25000 metri.

Staţia radio RSIU-5V este alcătuită din blocul de emisie-recepţie şi alimentare (bloc ABV, dispus în compartimentul superior al aparaturii radioelectrice din faţa cabinei, între cadrele C4 şi C5, în stânga-sus), antena de emisie-recepţie (antenă omnidirecţională tip sabie, dispusă în spatele cabinei), un panou de comandă P-1K, un buton de emisie (localizat pe maneta de gaze), blocul UK-2M (amplificator de joasă frecvenţă care permite adaptarea receptorului cu diferite căşti de zbor), dispus pe tabloul din stânga, şi completul de cabluri şi fidere.

RSIU-5V se alimentează cu energie electrică de la reţeaua de bord de CC cu tensiune de 28,5V şi CA monofazat cu tensiunea de 115V/400 Hz de la convertizorul PO-750 (în caz de defecţiune, alimentarea cu CA se realizează de la converizorul PO-1500VT).

 

2.4.2 – INSTALAŢIA DE RADIOLOCAŢIE DE BORD a avionului MiG-21 RFMM este de tipul RP-21M (TsD-30TP sau Izdelie 830M).

Radiolocatorul de descoperire, încadrare şi ochire RP-21M asigură exploatarea automată a spaţiului în sectorul emisferei din faţă (în azimut de ±30°, în elevaţie de ±12° şi în distanţă de până la 20 kilometri), încadrarea semiautomată a ţintei aeriene (ŢA) după descoperire şi urmărirea automată în coordonate unghiulare şi în distanţă, indicarea ŢA în regim de explorare şi ochire (autourmărire) pe acelaşi indicator electronic, ochirea şi tragerea cu proiectile dirijate şi autodirijate, rezolvarea automată şi reprezentarea pe indicatorul staţiei a zonei tragerilor posibile în funcţie de înălţimea de zbor, viteza de apropiere a avionului de interceptare faţă de ŢA, indicarea apartenenţei proprii a ŢA de identificat după semnalul furnizat de staţia de radiolocaţie de identificare SRZO-2 (în regim de explorare), funcţionarea în condiţii de bruiaj în impluls asincron, cât şi regim de autourmărire, precum şi funcţionare în regim de bruiaj pasiv lansat în direcţia avionului de interceptare (în regim de încadrare şi autourmărire), aplicarea semnalului bruiajului cu amplitudine constantă (după comutarea staţiei în regim de funcţionare pe bruiaj) şi indicarea şi urmărirea automată a sursei de bruiaj de zgomot cu amplitudine constantă în coordonate unghiulare (fără determinarea distanţei până la sursă), trecerea automată a staţiei radar în regim de explorare când se întrerupe funcţionarea sursei de bruiaj de zgomot cu amplitudine constantă, precum şi aplicarea la aparatul de ochire a distanţei curente până la ŢA (în regim de telemetrie aproximativă şi precisă).

Situaţia aeriană detectată de radarul RP-21M este afişată pe un ecran (tub catodic) circular – poziţionat în centrul planşei de bord – înconjurat de o margine de cauciuc ce asigură pilotului o discriminare bună a indicaţiilor, protejând împotriva reflexiilor razelor solare.

Ghidajul la ţintă, asigurat de la sol de către navigatorul aflat în punctul de comandă, se realizează prin intermediul sistemului Vozduh-1, sistem dotat cu magistrala de comunicaţii secretizate ARL-S Lazur, a cărei antenă se află dispusă în carenajul dielectric din jumătatea anterioară a contraderivei.

Stabilizarea antenei radiolocatorului se asigură cu centrala giroverticală de bord (traductor giroscopic) din compunerea sistemului direcţional KSI. Alimentarea cu energie electrică se realizează cu CC (27V) de la reţeaua de bord a avionului, iar cu CA monofazat de 115 V/400 Hz de la convertizorul PO-1500VT-3I, cu CA de 115 V/400 – 900 Hz de la generatorul de bord SG-8 şi cu CA de 36 V/400 Hz de la convertizorul PT-500Ţ.

 

 

2.5 – ARMAMENTUL ŞI SISTEMELE DE SALVARE

 

2.5.1 – ARMAMENTUL avionului MiG-21 RFMM nu include armament artileristic fix, dar este alcătuit din trei puncte de acroşare, unul ventral, sub fuselajul central, şi câte unul sub fiecare aripă. Grida ventrală este în mod uzual rezervată acroşării unui rezervor suplimentar de combustibil de 490 litri (tip PTP-490), precum şi a unui tun containerizat tip GP-9 (tun de bord Griazev-Şipunov GŞ-23L cu o unitate de foc de 200 proiectile de calibru 23 milimetri), în timp ce pe grinzile de acroşare armament de sub aripi se poate monta un total de 1000 kilograme încărcătură ofensivă aer-aer sau aer-sol.

Avionul MiG-21 RFMM poate acroşa următoarele tipuri de armament aer-aer:

– două rachete aer-aer cu rază scurtă de acţiune  şi ghidaj în infraroşu K-13, pe grinzi de lansare tip APU-13 sau

– două rachete aer-aer R-3S (cunoscute şi drept K-13A), rachetă derivată din K-13 şi având performanţe superioare (rază eficace 1–7 kilometri), denumită în cod NATO „AA-2A Atoll, sau

– două rachete aer-aer cu rază scurtă de acţiune  şi ghidaj prin fascicul de radiolocaţie RS-2-US (K-5MS), pe grinzi de lansare tip APU-12-40 sau APU-7.

Pentru misiunile aer-sol, avionul MiG-21 RFMM poate acroşa următoarele tipuri de armament ofensiv aer-sol:

– două blocuri PRND UB-16-57U cu 16 PRND-uri de tipul S-5M (ARS-57M), calibru 57 milimetri, pe grinzi de armament tip BD3-60-21U sau

– două bombe de 100/250/500 kilograme.

Pentru utilizarea armamentului de la bord, avionul MiG-21 RFMM dispune de un vizor de tragere tip PKI-1 instalat în cabină, utilizat la tragerile cu proiectile reactive nedirijate şi bombardament, în timp ce ţintele aeriene sunt detectate, urmărite şi încadrate de către un radar de bord de tip RP-21M (Izdelie 830M).

 

2.5.2 – SISTEMUL DE SALVARE de la bordul avionului MiG-21 RFMM constă în scaunul de catapultare tip KM-1, scaun proiectat şi dezvoltat de către Biroul de Proiectare MiG.

KM-1 este un scaun de catapultare de generaţia II, dotat cu un motor rachetă cu combustibil solid şi cu sisteme ce asigură părăsirea în siguranţă a aparatului de zbor în situaţii de urgenţă, la orice înălţimi şi la viteze cuprinse între 130 şi 1100 km/h.

Pentru detalii, vezi KM-1 (în curând).

 

 

3. CARACTERISTICI TEHNICO-TACTICE

 

MiG-21 RFMM (PFM – Izdelie 94A)

Cod NATO Fishbed-F

Echipaj

1 pilot

Anvergură

7,15 m

Suprafaţă portantă

23 m2

Unghi de săgeată aripă

57°

Lungime                     

        fără tub Pitot

                                      cu tub Pitot

 

14,10 m

14,50 m

Înălţime

4,125 m

Greutate gol

5330 kg

Greutate normală la decolare

7820 kg

Greutate maximă la decolare

fără RS 

7820 kg (cu 2 x R-3S)

7839 kg (cu 2 x FAB-100)

8139 kg (cu 2 x FAB-250)

8639 kg (cu 2 x FAB-500)

Greutate maximă la decolare

cu 1 x RS de 490 l

                         

8290 kg (cu 2 x R-3S)

8309 kg (cu 2 x FAB-100)

8609 kg (cu 2 x FAB-250)

8335 kg (cu 2 x UB-16-57)

Viteză maximă (cu 2 x R-3S/RS-2-US)                 între 2000 – 12500 m

la H = 12500 m

 

1200 km/h

2175 km/h (M 2,05)

Plafon static

19000 m

Distanţă maximă de zbor (la H = 11000 m cu 2 x R-3S/RS-2-US)

                                            fără RS

cu RS

 

 

1300 km

1550 km

Autonomie maximă de zbor (la H = 11000 m cu 2 x R-3S/RS-2-US)

                                            fără RS

cu RS

 

 

1,33 h

1,52 h

Motorizare

1 x Tumanskii R11F2S-300

Tracţiune

maximă

cu postcombustie

 

3950 kgf

6175 kgf

Armament fix

Armament acroşat

 

1 x GP-9 (unitate de foc de 200 proiectile)

1000 kg bombe sau rachete aer-aer

 

 

4. ÎN SERVICIUL AVIAŢIEI MILITARE ROMÂNE

 

56 exemplare (confirmate până la această dată) din varianta RFMM (PFM) a avionului cu simplă comandă MiG-21 au intrat în serviciul operativ al Aviaţiei Militare Române începând cu ianuarie 1966, fiind distribuite Regimentelor 86 de la Borcea şi 91 de la Deveselu, precum şi Centrului de Trecere pe Avioane cu Reacţie de la Bacău.

 

 

5. AVIOANE MiG-21 RFMM EXPUSE ÎN ŢARĂ

 

 

– MiG-21 RFMM, cu numărul de bord 4715 – material didactic – expus în aer liber, în incinta Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Boboc, judeţul Buzău;

– MiG-21 RFMM, cu numărul de bord 8005 – material didactic – expus în aer liber, în incinta Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Boboc, judeţul Buzău;

– MiG-21 RFMM, cu numărul de bord 8011 – expus în aer liber în oraşul Feteşti, judeţul Ialomiţa;

– MiG-21 RFMM, cu numărul de bord 8013 – material didactic – expus în interiorul unui hangar aparţinând Academiei Tehnice Militare – Clinceni, Bucureşti.

 

 

6. CENTRALIZATOR AVIOANE MiG-21 RFMM

 

Nr. crt.

Număr de bord

Seria de fabricaţie

Data intrării în serviciu

Observaţii

1

4707

94A4707

01.01.1966

STOCAT

2

4708

94A4708

01.01.1966

CASAT

3

4709

94A4709

01.01.1966

CASAT

4

4710

94A4710

01.01.1966

CASAT

5

4711

94A4711

01.01.1966

?

6

4712

94A4712

01.01.1966

STOCAT

7

4713

94A4713

01.01.1966

CASAT

8

4714

94A4714

01.01.1966

CASAT

9

4715

94A4715

01.01.1966

Material didactic - Boboc

10

4801

94A4801

01.01.1966

CASAT

11

4802

94A4802

01.01.1966

CASAT

12

4803

94A4803

01.01.1966

CASAT

13

4907

94A4907

31.01.1966

CASAT

14

4908

94A4908

31.01.1966

PRĂBUŞIT

15

5809

94A5809

01.11.1967

CASAT

16

5810

94A5810

01.11.1967

DISTRUS

17

5811

94A5811

01.11.1967

CASAT

18

5813

94A5813

01.11.1967

CASAT

19

5814

94A5814

01.11.1967

CASAT

20

5815

94A5815

01.11.1967

CASAT

21

5901

94A5901

01.11.1967

PRĂBUŞIT

22

5903

94A5903

01.11.1967

CASAT

23

5904

94A5904

01.11.1967

STOCAT

24

5906

94A5906

01.11.1967

CASAT

25

5907

94A5907

01.11.1967

CASAT

26

5908

94A5908

01.11.1967

CASAT

27

5909

94A5909

01.11.1967

CASAT

28

5910

94A5910

01.11.1967

CASAT

29

6405

94A6405

29.02.1968

CASAT

30

8003

94N8003

29.02.1968

CASAT

31

8004

94N8004

29.02.1968

CASAT

32

8005

94N8005

29.02.1968

Material didactic - Boboc

33

8006

94N8006

29.02.1968

STOCAT

34

8007

94N8007

29.02.1968

CASAT

35

8008

94N8008

29.02.1968

CASAT

36

8009

94N8008

29.02.1968

DISTRUS

37

8010

94N8010

29.02.1968

DISTRUS

38

8011

94N8011

29.02.1968

Expus – Feteşti

39

8012

94N8012

29.02.1968

CASAT

40

8013

94N8013

29.02.1968

Material didactic – ATM

41

8014

94N8014

29.02.1968

CASAT

42

8015

94N8015

29.02.1968

CASAT

43

8101

94N8101

29.02.1968

CASAT

44

8102

94N8102

29.02.1968

STOCAT

45

8103

94N8103

29.02.1968

STOCAT

46

8104

94N8104

29.02.1968

PRĂBUŞIT

47

8105

94N8105

29.02.1968

DISTRUS

48

8106

94N8106

29.02.1968

CASAT

49

8107

94N8107

29.02.1968

?

50

8108

94N8108

29.02.1968

CASAT

51

8109

94N8109

29.02.1968

?

52

8110

94N8110

29.02.1968

CASAT

 

 

 

 

NOTĂ: informaţiile de mai sus nu sunt complete şi pot conţine date eronate. Rugăm respectuos pe toţi cei ce au cunoştinţe despre descrierea tehnică şi/sau istoricul operativ al avionului supersonic MiG-21 RFMM să contribuie la completarea şi/sau corectarea datelor de mai sus, contactându-ne. Echipa „Aripi Argintii” va actualiza informaţiile de mai sus de fiecare dată când va intra în posesia unor date pretabile publicării. Vă mulţumim!

 

 

 

 




Comentarii:

Valentin Hategan

a scris la 2012-04-17 22:15:47

Exista o hatarare a Consiliul Local al municipiului Caransebeş,prin care Mig-urile 21 nr.5904 si 8103 vor fi expuse la intrarea dinspre Bucuresti in Caransebes si pentru ambientarea intersectiei spre aeroport. Abia astept!

alinionescu

a raspuns la 2012-04-17 22:17:46

Asta-i o veste excelentă! Păcat că nu se încearcă să se salveze şi S-102 cu numărul de bord 333... Şi acela-i un avion care are o groază de istorie în spate...

fulcrum

a scris la 2012-10-11 11:37:45

4709 e in curtea unitatii de parasutisti BACAU. Va fi expus intr-un sens giratoriu d ela iesirea din oras poza cu el veti gasi pe www.rospottersbc.ro

alinionescu

a raspuns la 2012-10-11 11:38:29

Asta-i o veste foarte buna - multumim!

liviumaff

a scris la 2013-06-29 09:07:30

4709 cu pricina este MiG-21US si nu RFMM. Interesant este faptul ca apar 2 avioane diferite cu acelasi numar de bord, sau este o eroare?

alinionescu

a raspuns la 2013-06-29 09:08:17

Nu, nu este eroare, chiar au existat.

Constantin Bogdan

a scris la 2013-08-07 09:12:00

Buna ziua, Aveti orice fel de informatii despre 8008 RFMM(PFM)?

alinionescu

a raspuns la 2013-08-07 09:13:50

Va salut! 8008 a venit in tara pe data de 29 februarie 1968, a zburat la Borcea si a fost taiat pe Craiova, prin 2009.

Foxbat

a scris la 2015-09-19 21:56:58

Dar despre MiG-21 Sps (Rfmm) ce se stie ? Am inteles ca ar fi luate de la nemti si din aceasta cauza se numesc Sps.

alinionescu

a raspuns la 2015-09-19 22:00:54

"SPS" a fost o denumire paralela a RFMM-urilor. Nu sunt variante diferite, RFMM = SPS.

Comenteaza:

Aripi Romanesti Muzeul Aviatiei Romanian Spotters Resboiu Povesti de aerodrom Pilot magazin Romania Militara Info Aviatie Aviatia.ro Pilot MIG Aviatia Magazin Fundatia Serbanescu Fundatia Cer Senin Fan Club Dorel Luca