Alouette II

ALOUETTE II

 

Elicopterul uşor de transport şi cercetare Alouette II a decolat pentru prima oară la data de 12 martie 1955 şi a fost introdus în serviciul operativ al Forţelor Aeriene Fanceze doi ani mai târziu. Construit de către firma „Sud Aviation, cea care va deveni peste ceva ani „Aerospatiale”, în peste 1300 exemplare, Alouette II a fost primul elicopter ce a intrat în producţie de serie dotat cu un motor cu turbină ce a înlocuit motoarele clasice, cu piston, mult mai voluminoase şi mai grele.

 

 

DESCRIERE TEHNICĂ

 

Constructiv, elicopterul Alouette II se încadra în categoria elicopterelor uşoare, având o masă maximă la decolare de 1600 kilograme, dispunând de un rotor portant tripală şi un rotor anticuplu bipală. Fuselajul era compus dintr-o cabină cu două posturi de pilotaj şi o banchetă pentru trei pasageri, cabină ce dispunea de mari suprafeţe din plexiglas ce asigurau o foarte bună vizibilitate periferică. Trenul de aterizare era de tip sanie tubulară, în timp ce grinda de coadă prezenta o construcţie de tip grindă cu zăbrele. Motorul era de tip Artouste IIC6, cu o putere de 460 CP  la axul turbinei, motor ce-i asigura o viteză maximă de 185 km/h, un plafon static de 2300 metri şi o distanţă maximă de zbor de 565 kilometri. Alouette II nu era dotat din construcţie cu armament fix.

 

 

CARACTERISTICI TEHNICO-TACTICE

 

Echipaj

2 piloţi

Capacitate

3 pasageri

Lungime

9,66 m

Înălţime

2,75 m

Diametru rotor

10,20 m

Suprafaţă rotor

81,70 m2

Greutate gol

895 kg

Greutate maximă la decolare

1600 kg

Viteză maximă

185 km/h

Viteză de croazieră

170 km/h

Plafon de serviciu

2300 m

Viteză ascensională

4,2 m/s

Rază de acţiune

565 km

Durată totală de zbor

4,1 ore

Motorizare

1 x Turbomeca Artouste IIC6

Tracţiune

1 x 269 kW (1 x 460 CP)

 

 

 

ÎN SERVICIUL OPERATIV AL AVIAŢIEI MILITARE ROMÂNE

 

Colaborarea cu Franţa în domeniul aeronautic a debutat odată cu achiziţionarea de către ţara noastră a două elicoptere uşoare monomotoare reactive de tipul Alouette II, aparate de zbor ce au sosit în ţară în anul 1970, fiind înmatriculate YR-ALA (număr de bord 74) şi YR-ALB (număr de bord 76). Cele doua elicoptere au intrat în dotarea Flotilei 50 Aviaţie Transport bazată pe Otopeni, fiind intenţionate a executa zboruri în folosul conducerii ţării din acea perioadă.

Nu se cunosc detalii despre activitatea în cadrul Flotilei 50 a celor două elicoptere Alouette II.  

Supravieţuind serviciului operativ, YR-ALB (76) se găseşte în acest moment în patrimoniul Muzeului Naţional al Aviaţiei Române.

 

 

NOTĂ: informaţiile de mai sus nu sunt complete şi pot conţine date eronate. Rugăm respectuos pe toţi cei ce au conoştinţe despre istoricul operativ al elicopterului uşor de transport şi cercetare Alouette II în România să contribuie la completarea şi/sau corectarea datelor de mai sus, contactându-ne. Vă mulţumim!

 




Comentarii:

KQQ

a scris la 2012-11-14 14:39:49

Am vazut (demult, in vitrina unui magazin, dar care nu era de profil) o macheta a unui elicopter al carui design semana foarte mult cu IAR 316 B insa avea elicea anticuplu bipala. Era vopsita in verde iar pe fuselaj scria 474. Precizez faptul ca patina semicirculara a eliei de coada era prezenta, atata doar ca elicea era bipala. Citind articolul, ma intreb daca nu cumva, initial, era 74 si, ulterior sa i se fi adaugat inca un 4. In orice caz macheta in cauza era ori a unui SA 313 (AS 313?? cum e corect), ori a unui model foarte asemanator

oliver armand

a scris la 2012-12-19 21:10:00

Sa inteleg ca tipul YR-ALB a fost scos din hangarul militar de la Clinceni si pus in Muzeul Aviatiei Romane? Ca eu l-am vazut acolo ultima oara in anul 1998. Mai era si un Mig-21 PF expus in afara hangarului si cu resursa la motor inca neexpirata. Mai veneau de la scoli militare diversi indivizi sa porneasca avionul. L-am pornit si eu o data...a fost un moment unic cand am impins maneta de gaze si fiind prins bine de cabluri, chiar si asa s-a miscat din loc. Mi-au oferit aceasta onoare dupa ce le-am prezentat in detaliu bordul avionului si ce face fiecare comutator sau instrument de bord.

Cristi A

a scris la 2013-11-12 21:58:55

Daca imi amintesc eu bine , la exterior aparatul era destul de avariat in sensul ca plexiglasul cabinei era spart. Conform domului prof. Valeriu Avram , in timpul marii miscari de mase pe care noi o mai numim si ''revolutie'', niste zelosi au tras asupra aparatului ca la nunta. Ma inseala memoria ?...ori imi amintesc de alt aparat ?

Covache

a scris la 2014-03-04 22:03:14

Primul elicopter achiziţionat de România şi produs în Polonia, a ajuns în ţară în 1959 şi a fost utilizat de Centrala Stufului avându-l ca pilot pe Aurel Damian care a făcut pregătirea la furnizor. Ulterior, în 1962 au fost selecţionaţi patru ofiţeri, mr. Iacob Mihai şi lt.maj. Constantin Nae pentru formarea lor ca piloţi pe elicopterele fabricate în Polonia. Ceilalţi doi, cpt. ing. Teodorescu Rafael şi cpt. Gogescu Ioan s-au pregătit pentru întreţinerea şi exploatarea tehnică a elicopterelor SM-1 şi SM-2. Fiecare pilot a totalizat câte 10 ore zbor în dublă şi simplă comandă. După obţinerea calificării, cei patru au revenit în ţară, iar la puţin timp au fost aduse 2 elicoptere SM-1, pentru şcoală şi antrenament, înmatriculate cu numerele 01 şi 02 iar apoi, alte 3 elicoptere SM-2, simplă comandă, înmatriculate 28, 29 şi 30, pentru misiuni de transport.

Mihail

a scris la 2014-11-12 22:57:32

SM-1 si SM-2 au fost primele elicoptere intrate in dotarea FAM. Erau de fapt variante produse in Polonia ale elicopterelor Mi-1 si Mi-2. Dupa ele au sosit in tara si cateva elicoptere sovietice Mi-4.

Marius D

a scris la 2014-12-14 11:23:44

SM-2 nu este derivat din Mi-2.Este o versiune construita numai de polonezi si are la baza elicopterul Mi-1.

Skywalker

a scris la 2015-01-20 09:30:52

Alouette II SA318 C YR-ALA - Nr de serie 2074, livrat 26.01.1970 SA318 C YR-ALB - Nr de serie 2176, livrat 02.12.1970

gheorghe octavian

a scris la 2016-03-16 10:28:39

AM nevoie de istoricul elicopterului MI1 + date tehnice de baza de preferat in limba romana VA MULTUMESC ANTICIPAT

Comenteaza:

Aripi Romanesti Muzeul Aviatiei Romanian Spotters Resboiu Povesti de aerodrom Pilot magazin Romania Militara Info Aviatie Aviatia.ro Pilot MIG Aviatia Magazin Fundatia Serbanescu Fundatia Cer Senin Fan Club Dorel Luca