Continutul acestui site este protejat de drepturi de autor.

Glosar de termeni



Scopul subsecţiunii „Glosar de Termeni Aeronautici” este acela de a prezenta publicului interesat o modalitate facilă şi la îndemână de autoeducare şi de îmbogăţire a cunoştinţelor de termeni din ştiinţa numită „Aeronautică”, precum şi termeni conexi ei, importanţi pentru înţelegerea tuturor celor conţinute în paginile virtuale ale sitului www.aripi-argintii.ro, precum şi cele ale siturilor partenere.

 

 

Aici veţi găsi inclusiv noţiuni uzitate în vorbirea curentă, „de aerodrom”, ce vă vor ajuta să pătrundeţi cu mai mare uşurinţă în interiorul acestei lumi, umplând goluri pe care neapartenenţa la această lume nu le poate acoperi.

 

 

Şi în cadrul acestei secţiuni colaborarea este cuvântul de ordine, acest glosar neputând creşte şi nefiind apt a se dezvolta fără aportul celor dintre dumneavoastră ce sunt familiarizaţi cu ştiinţa numită Aeronautică şi cunosc lumea Aviaţiei Militare Române, astfel că lansăm şi în acest caz invitaţia de a ne sprijini eforturile şi de a se alia cauzei de promovare a valorilor cărora le-am dedicat acest site web.

 

 

Vă aşteptăm intervenţiile şi vă mulţumim anticipat pentru colaborare!

 

 

 

 

 

 

Echipa www.aripi-argintii.ro
Aripi Romanesti Muzeul Aviatiei Romanian Spotters Resboiu Povesti de aerodrom Pilot magazin Romania Militara Info Aviatie Aviatia.ro Pilot MIG Aviatia Magazin Fundatia Serbanescu Fundatia Cer Senin Fan Club Dorel Luca